Recalcularea pensiilor se va întâmpla la termenul anunţat, respectiv la 1 septembrie, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, miercuri.

„Aş vrea să fac o precizare după ce am văzut în ultimele zile tot felul de presupuneri privind vizita FMI şi situaţia pensiilor. Voi fi cât se poate de categoric, recalcularea pensiilor se va întâmpla la termenul anunţat, în luna septembrie. Nu există mai multe tranşe şi nu există nici alte variante”, a spus premierul Marcel Ciolacu în şedinţa de Guvern.

„Ne-am asumat acest lucru şi acest lucru va fi făcut la 1 septembrie”, a spus el. Şeful Executivului i-a cerut ministrului Finanţelor să vină cu impactul neimpozitării pensiilor între 2.000 şi 3.000 de lei.

CITEȘTE ȘI Pensiile până în 3.000 de lei ar putea scăpa de impozit! Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Finanțelor să vină cu impactul bugetar

 
 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentNicolae Ciucă, în ședința BPN: „Fraților, ori ne ridicăm și câștigăm toți. Ori pierdem și pierdem toți”
Articolul următorMAE: Transportul aerian și cel în comun, paralizat total în Finlanda