Cazurile de persoane dependente de jocurile de noroc au crescut în ultima perioadă, precizează psihiatrii, fenomenul fiind declanşat atât de problemele financiare, cât şi de conjunctură, dintr-o obişnuinţă similară cu cea care provoacă alcoolismul. Specialiștii spun că această adicție reprezintă o tulburare a impulsurilor, iar persoanele care cad în plasa sa au nevoie de susţinere, dar şi de medicaţie timp de 3-6 luni.
Potrivit specialiştilor, jocurile de noroc pot provoca dependenţă patologică, o tulburare care afectează persoane din toate păturile sociale, cu precădere cele care nu se bucură de o situaţie financiară bună şi care speră într-un câştig rapid fără efort.
Atunci când jucătorii nu sunt împinşi să joace din nevoi financiare, o fac dintr-o obişnuinţă exersată de-a lungul timpului.
“Jocul patologic de noroc este consemnat în patologia noastră, în tulburări ale impulsurilor. Pleacă de la nivelul de sărăcire a populaţiei, de la iluzia unui câştig real, rapid, fără efort maxim, dar la un moment dat ca şi la alcoolism, te duci conjunctural cu prietenii la bar şi uşor, uşor îţi dezvolţi obiceiul de a bea. Aşa este şi la jocurile de noroc, se dezvoltă pulsiunea de a juca continuu, dorinţa de a câştiga, deşi este clar că ei mai mult pierd, decât câştigă. Câştigă poate uneori sume pe care nu le-au deţinut niciodată dar se conturează această dependenţă care în final ajunge la terapie, la psihiatru. Am avut pacient, lucrător la bancă… Aceşti oameni sunt însă din toate păturile sociale, cu precădere de la mijloc în jos”, a declarat, pentru AGERPRES, medicul psihiatru Maria Cristache.
Deși nu există o statistică oficială privind numărul persoanelor care merg în sălile de jocuri sau care au dezvoltat dependenţă, cazurile celor care au solicitat asistenţă psihiatrică sau psihologică sunt în creştere. Pe lângă consiliere, medicii pot utiliza însă chiar şi un tratament medicamentos.
Amănunte, AICI