Războaiele suprapuse au schimbat viața oamenilor la nivel mondial. În România se reaprinde scandalul interzicerii banilor cash. Iar în prim plan este europarlamentarul Mihai Tudose, care continuă războiul cu băncile. Si pentru că orice război duce la riscul de foamete, în Parlamentul European se discută despre introducerea produselor pe bază de insecte și a cărnii artificiale în magazine. Preventiv, în Parlamentul României se dezbate un proiect menit să interzică comercializarea cărnii fabricate in laborator.
Fostul premier Mihai Tudose este împotriva limitării banilor cash în magazinele din țară. În ultimele declarații făcute de acesta, social-democratul susține că atunci când plătești cu cardul o parte din bani merg la bancă, drept comision. De altfel, Tudose duce o luptă cu băncile încă din vremea în care era premier.
“Eu am refuzat să îmi pun leafa pe card, să îi dau comision băncii, nu vreau să îi dau”, a spus Tudose
Pe de altă parte, social-democratul spune că tema interzicerii banilor cash este una falsă preluată de AUR în campanie.
“Îmi încasez salariul în numerar, nu am cont bancar pentru a apara cele 4 crezuri ale AUR: națiune, familie, credință și libertate. Plățile în numerar sunt despre libertate și evitarea controlului social”, spune și George Simion.
“Cineva a interzis banii cash? Este vorba ca într-un singur loc să nu poţi cheltui mai mult de 5.000 de lei ca persoană fizică. Presupun că e o măsură de combatere a evaziunii, discutată nu de liderii politici, că nu suntem experţi în combaterea evaziunii fiscale. E o măsură. Am înţeles că nu mai exista la registrul de casă plafon de casă. Şi s-a luat o măsură, să fie până în 50.000 de lei. Presupun că au avut discuţii cu antreprenorii”, a explicat Ciolacu.
În timp ce lumea fierbe din cauza războaielor, în Parlamentul European se discută introducerea insectelor în alimente, dar și a cărnii făcute în laborator. Totul în condițiile în care războiul ar putea duce la o lipsă de aprovizionare.
Ca să fie siguri că nu sunt luați prin surprindere, senatorii au adoptat deja o modificare la lege, astfel încât carnea artificială să nu ajungă pe piața internă.