După vetoul american la o rezoluţie a Consiliului de Securitate care îndemna la o “încetare a focului umanitară” în Fâşia Gaza, este rândul Adunării Generale a ONU să organizeze marţi o reuniune specială, a anunţat duminică purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Adunării, relatează AFP, citată de Agerpres.
Reuniunea care va avea loc marţi după-amiază a fost solicitată de reprezentanţii Organizaţiei pentru Cooperare Islamică şi ai grupului arab, a precizat ea într-un e-mail.
Potrivit unor surse diplomatice, Adunarea Generală, ale cărei rezoluţii nu sunt obligatorii, ar putea să se pronunţe asupra unui text.
Proiectul de text văzut de AFP duminică reia în mare măsură rezoluţia respinsă vineri de Consiliul de Securitate din cauza vetoului american.
Textul, care exprimă îngrijorarea cu privire la “situaţia umanitară catastrofală din Fâşia Gaza”, “cere o încetare a focului umanitară imediată”.
Solicită, de asemenea, protecţia civililor, accesul umanitar şi eliberarea “imediată şi necondiţionată” a tuturor ostaticilor.
La sfârşitul lui octombrie, după patru eşecuri în zece zile ale Consiliului de Securitate, Adunarea Generală a cerut cu o largă majoritate foarte mare (120 de voturi pentru, 14 contra şi 45 de abţineri) un “armistiţiu umanitar imediat, durabil şi susţinut, conducând la încetarea ostilităţilor” dintre Israel şi Hamas.
Două săptămâni mai târziu, Consiliul de Securitate a rupt în cele din urmă tăcerea, reuşind să adopte o rezoluţie care îndemna la “pauze şi coridoare umanitare” în Fâşia Gaza, nu la o “încetare a focului”, nici măcar la un “armistiţiu”.
Săptămâna trecută, invocând pentru prima dată Articolul 99 din Carta Naţiunilor Unite care îi permite secretarului general să atragă atenţia Consiliului asupra unei chestiuni care “ar putea pune în pericol menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”, Antonio Guterres a cerut Consiliului să depună eforturi pentru o “încetare a focului umanitară”, denunţând “pedeapsa colectivă” aplicată palestinienilor.
“Din păcate, Consiliul de Securitate nu a reuşit să facă acest lucru”, a deplâns el duminică, descriind un Consiliu a cărui “autoritate şi credibilitate au fost serios compromise”.
Vineri, rezoluţia pregătită de Emiratele Arabe Unite ca răspuns la solicitarea secretarului general, care solicita o “încetarea focului umanitară imediată” în Fâşia Gaza, a fost blocată de Statele Unite. A primit 13 voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere (Regatul Unit).
Sursa: Newsinn