În epoca digitală în care trăim, România pare să încerce să îmbrățișeze modernitatea cu o fervoare aproape religioasă, însă o face într-o manieră inedită: limitând drastic utilizarea banilor cash.
Pe harta europeană, țara noastră pare să vrea să iasă în evidență nu printr-o inovație remarcabilă, ci printr-o restricționare ce atinge până și rădăcinile libertății financiare personale.
1. Costuri reduse
A discuta despre economii în vreme ce discutăm despre carduri este un oximoron. Comercianții îmbrățișează cash-ul ca pe un vechi prieten care nu le fură din casă prin taxe de procesare.
2. Cheltuieli mai mari cu cardul
Cardurile, acele instrumente ale extravaganței moderne, deschid ușa spre cheltuieli impulsive, erodând bugetele personale cu o nepăsare digitală.
3. Siguranța financiară
Frauda cu cardul nu este un mit urban, ci o realitate dură. Și cine dorește să trăiască cu teama că economiile muncite pot dispărea în neantul digital?
4. Confidențialitate și anonimat
Cash-ul oferă un refugiu de privirile indiscrete ale înregistrărilor electronice, o oază de confidențialitate în deșertul digital.
5. Controlul cheltuielilor
Numerarul este ancora noastră în furtuna cheltuielilor, oferind o perspectivă reală asupra modului în care se scurg resursele financiare.
6. Evitarea taxelor suplimentare
Ah, taxele, acele „mici” sarcini financiare care vin la pachet cu cardurile, un preț „modic” pentru a trăi în era digitală.
7. Disponibilitate și accesibilitate
În mediile rurale, cash-ul rămâne suveran, în timp ce terminalele de plată cu cardul sunt doar o legendă urbană.
În decorul european, România pare să își dorească un loc pe podium, dar nu pentru inovație, ci pentru restricționare. În timp ce Croația și Bulgaria permit tranzacții cash cu limite generoase, România își propune să strângă cureaua până când va scârțâi, reducând limita la 500 de euro până în 2025.
Nu cumva, ca sa liniștească bancile pentru impozitarea suplimentară de 1%, guvernanții au făcut cu acestea un troc? Ca și cum nu ar ajunge dobânzile crescute ale băncilor către companii și persoane individuale, ne servesc pe tavă băncilor și cu comisioane suplimentare la fiecare trecere cu cardul prin POS și pentru comisioanele de gestionare ale conturilor bancare “Ka-ching!”
Și ce paradox! Țările vecine care nu s-au lansat în această cruciadă digitală au nivele de evaziune fiscală care fac ca eforturile României să pară un joc de copii. Estonia și Ungaria, fără restricții majore asupra plăților în numerar, stau ca un exemplu de bună practică în fața avântului digital românesc.
Și nu putem ignora scena occidentală, unde țări ca Austria, Germania și Marea Britanie nu se grăbesc să își arunce cetățenii în vâltoarea digitală, ci își păstrează calmul și libertatea financiară.
Pare că România e hotărâtă să scrie o poveste digitală, dar cu un final previzibil. Într-o lume unde libertatea economică este esențială, restricționarea cash-ului ar putea fi nu doar un pas înapoi, ci o cădere liberă într-un abis financiar.
