Un cutremur puternic cu magnitudinea de 4,4 a lovit orașul italian Napoli și împrejurimile în noaptea de joi, provocând panică în rândul locuitorilor. Seismul a avut loc la ora locală 01:25 (2:25, ora României) și a avut epicentrul la o adâncime de doar 3 kilometri, iar pagubele materiale au fost semnificative. Mai multe locuințe și mașini au fost avariate, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în anumite zone ale orașului, relatează BBC.
În localitatea Pozzuoli, situată aproape de epicentru, o persoană a fost rănită și scoasă de sub dărâmături după ce o casă a fost parțial distrusă. Oamenii, speriați de replicile seismice care au urmat, au ales să își petreacă noaptea în stradă sau în mașini, temându-se de noi cutremure.
Zona Campi Flegrei, din care face parte Napoli, este cunoscută pentru activitatea seismică, fiind una dintre cele mai mari zone vulcanice din Europa, ceea ce face ca regiunea să fie predispusă la astfel de evenimente.
Autoritățile au deschis un centru de coordonare a operațiunilor de salvare pentru a evalua pagubele, iar școlile din Pozzuoli și două cartiere învecinate vor fi închise joi pentru verificări ale stabilității clădirilor.
Sursa: Newsinn