Momente de panică în Tulcea, după un nou atac al rușilor în porturile de la granița cu Ucraina. Localnicii au fost avertizați toată noapte prin mesaje RO-Alert să stea la adăpost. Mai mulți locuitori din Tulcea au surprins exploziile puternice. Este al doilea atac pentru care sunt emise avertizări că există riscul de a cădea rămășițe de drone în teritoriul României.
Mesajul RO-Alert a fost trimis de autorități oamenilor din Tulcea, prin care îi avertizau că “există posibilitatea căderii unor obiecte” din cer.
“Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori.
Durata estimată: 90 de minute”, a fost mesajul RO-Alert primit de români.
Anunțul autorităților după emiterea mesajului RO-ALERT
În urmă cu scurt timp Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj Ro-alert prin care populația din zona de nord a județului Tulcea este informată despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Mesajul este unul de informare și prevede recomandări de protecție pe care locuitorii din zonele vizate trebuie sa le ia În cazul în care aceste obiecte cad în apropierea zonelor locuite.
Mesajul ro alert a fost transmis pentru zona de nord a județului Tulcea și zona de frontieră din municipiul Galați respectiv plaja Cotul Pisicii către Vama Giurgiulești