Cinci persoane urmărite internațional, aduse în România de Poliția Română

FOTO: Arhivă
Poliția Română a adus în țară, în perioada 27–29 aprilie 2026, cinci persoane urmărite internațional, pe numele cărora existau mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea sau mandate de arestare preventivă.
Persoanele au fost preluate din mai multe state europene, respectiv Franța, Germania, Italia, Elveția și Spania.
Prima extrădare a avut loc la 27 aprilie, când polițiștii au adus din Franța un bărbat de 56 de ani, din Constanța. Acesta era urmărit internațional pentru fals și avea emis de Judecătoria Constanța un mandat de executare a pedepsei de un an de închisoare.
La 28 aprilie, un bărbat de 41 de ani, din Sălaj, condamnat pentru furt calificat, a fost adus din Germania. Pe numele său, Judecătoria Șimleu Silvaniei emisese un mandat de executare a pedepsei de 2 ani și 6 luni de închisoare. În aceeași zi, a fost adus din Italia un bărbat de 43 de ani, din Maramureș, condamnat la 2 ani și 8 luni pentru lovire sau alte violențe și vătămare corporală.
Totodată, autoritățile au preluat din Elveția un bărbat de 43 de ani, din Brașov, cercetat pentru lovire, lipsire de libertate în mod ilegal și agresiune sexuală, pe numele căruia fusese emis un mandat de arestare preventivă. Un alt bărbat, de 49 de ani, din Brăila, condamnat la 4 ani pentru distrugere, a fost adus din Spania.
Citește și:
- 14:54 - Ilie Bolojan pune sub semnul întrebării proiectul SMR de la Doicești și tensionează relația strategică România–SUA
- 22:45 - Reportaj exploziv: cum a fost jefuită armata României?
- 20:39 - Trump și-a încheiat turneul în China: „Am încheiat acorduri grozave!”
- 20:16 - Apel disperat către diaspora: român dispărut de 9 ani, căutat de familie. „Orice informație ne poate ajuta”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News














