Actualitate· 1 min citire

Cuplu de români, cercetat în Spania după ce și-a furat propria mașină

27 apr. 2026, 22:47
Actualizat: 27 apr. 2026, 22:47
FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Articol scris de Realitatea din Italia

Un cuplu de români stabilit în Spania a ajuns în atenția polițiștilor după ce și-a recuperat ilegal propria mașină, care fusese ridicată din cauza parcării neregulamentare.

Este vorba despre o femeie de 22 de ani și un bărbat de 21 de ani. După ce au aflat că vehiculul le fusese ridicat, cei doi au mers la depozitul unde era ținută mașina, însă nu pentru a achita amenda și taxele necesare recuperării acesteia.

Femeia ar fi intrat la ghișeu și ar fi cerut informații, timp în care tânărul s-ar fi strecurat până la autoturism. Acesta a urcat la volan, iar cei doi au plecat în grabă din incintă, rupând bariera de la ieșire.

Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Polițiștii au reușit să-i identifice și să-i găsească după doar câteva ore. Cei doi sunt acum cercetați pentru modul în care au încercat să-și recupereze mașina fără să respecte procedurile legale.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate