Handbal masculin: Franţa a cucerit al patrulea său titlu european

Handbal masculin: Franţa a cucerit al patrulea său titlu european
În finala mică, Suedia, deţinătoarea titlului, a învins echipa gazdă, Germania
Selecţionata Franţei a cucerit al patrulea său titlu continental, după ce a învins echipa Danemarcei cu scorul de 33-31 (14-14, 27-27), după prelungiri, duminică seara, la Koln, în finala Campionatului European de handbal masculin din Germania - EHF EURO 2024.
''Les Bleus'', campioni olimpici en titre, au câştigat trofeul la zece ani de la ultimul său titlu european şi cu şase luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris.
'Veteranul'' Nikola Karabatic şi colegii săi şi-au luat, totodată, revanşa în faţa Danemarcei, după înfrângerea suferită în finala Campionatului Mondial de anul trecut.
Franţa a fost echipa care a alergat după egalare, danezii având de mai multe ori avantaj în repriza secundă (nu mai mare de trei goluri). Fabregas a fost cel care a egalat în ultimul minut, iar Hansen a ratat ultima aruncare.
În prelungiri, Danemarca a avut 29-28, dar francezii au marcat trei goluri consecutive şi nu au mai putut fi ajunşi până la final.
În faţa a 19.750 spectatori au evoluat echipele:
Franţa: Bellahcene (9 intervenţii, 24%), Desbonnet - Fabregas 8 goluri, Remili 5, Lenne 4, Prandi 4, Nahi 4, Mahe 3, Descat 2, Mem 2, Tournat 1. Selecţioner: Guillaume Gille.
Danemarca: N. Landin (3 intervenţii, 25%), Emil Nielsen (15 intervenţii, 38%) - Mikkel Hansen 9 goluri, Gidsel 8, Pytlick 5, Kirkelokke 3, E. Jakobsen 2, Magnus Jensen 2, M. Landin 1, Damgaard 1. Selecţioner: Nikolaj Jacobsen.
Meciul a fost arbitrat de spaniolii Andreu Marin şi Ignacio Garcia.
În finala mică, Suedia, deţinătoarea titlului, a învins echipa gazdă, Germania, cu 34-31 (18-12).
Scandinavii au luat un avans consistent la pauză şi au reuşit să păstreze controlul până la final.
Cei mai buni marcatori ai nordicilor au fost Felix Claar (8 goluri) şi Sebastian Karlsson (7 goluri), iar portarul Andreas Palicka a reuşit 19 intervenţii (procentaj 44,19%). Renars Uscins, cu 8 goluri, s-a remarcat de la germani.
AGERPRES
Citește și:
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 13:23 - Tragedie în Belgia: un tren a spulberat un microbuz cu elevi. Patru persoane au murit, printre care doi copii
- 10:12 - Zbor spre Londra, deviat de urgență la Roma din cauza unei baterii externe din bagajul de cală
- 07:47 - Seism puternic în Chile. Alertă de tsunami după un cutremur de 6,9
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News















