NATO pregătește o misiune strategică în Groenlanda. Operațiunea „Arctic Sentry”, tot mai aproape de lansare

NATO pregătește o misiune strategică în Groenlanda. Operațiunea „Arctic Sentry”, tot mai aproape de lansare
Operațiunea „Arctic Sentry”, tot mai aproape de lansare
O eventuală misiune NATO de monitorizare și securitate în Groenlanda, realizată în parteneriat cu Statele Unite, începe să se contureze tot mai clar, pe fondul creșterii tensiunilor și al interesului strategic tot mai mare pentru regiunea Arctică.
Anunțul a fost făcut marți de ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, care a transmis că negocierile privind această inițiativă se află într-un stadiu avansat, cel puțin din punct de vedere militar.
Prezent la o conferință economică desfășurată la Berlin, oficialul german a explicat că discuțiile legate de o posibilă operațiune aliată în zona arctică, cunoscută sub denumirea de „Arctic Sentry” („Santinela Arctică”), au înregistrat progrese semnificative în ultimele luni.
„Din informațiile pe care le am, dialogul evoluează bine, în primul rând la nivel militar, iar în prezent lucrăm la stabilirea fundamentelor unei operațiuni comune sub umbrela Arctic Sentry”, a declarat Boris Pistorius.
Ministrul a precizat, totuși, că negocierile nu sunt încă finalizate și că nu a fost luată o decizie oficială privind lansarea misiunii. Potrivit acestuia, situația actuală este similară cu cea de acum șase luni sau un an, perioadă în care ideea unei astfel de desfășurări NATO în Groenlanda era deja analizată.
Citește și:
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
- 22:10 - Călin Georgescu, mesaj puternic de Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor: „După jertfă urmează biruința. După Cruce urmează Învierea”
- 18:48 - A fost găsit trupul Simonei, a doua româncă prinsă sub dărâmăturile unui bloc din Germania
- 15:10 - Tragedie în Germania: MAE confirmă decesul uneia dintre româncele date dispărute în urma prăbușirii blocului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News














