Polițiștii și procurorii au făcut percheziții în județele Timiș, Mehedinți și Cluj, într-un dosar de trafic de droguri. Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce transporta cocaină, iar la percheziții s-au găsit cocaină, cristal, dar și alte droguri.
”La data de 11 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 9 percheziții (5 în județul Timiș, 3 în județul Cluj și 1 în Mehedinți) pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate specializate în trafic de droguri de risc și mare risc”, anunță, joi, IGPR.
Sursa citată a precizat că, înainte de a descinde la locațiile percheziționate, a fost realizată o prindere în flagrant delict.
”Astfel, cu sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul Poliției municipiului Timișoara, un bărbat a fost depistat la volanul unui autoturism, în Timișoara, asupra acestuia fiind găsite diverse cantități de droguri, respectiv cocaină, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice”, a mai transmis sursa citată.
Anchetatorii menționează că membrii grupării ar fi distribuit la nivel stradal (în special în zonele frecventate de tineri) cocaină, 3CMC, comprimate de ecstasy, metamfetamină și canabis.
”În urma descinderilor, efectuate cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, la mai multe locații au fost identificate cantități importante de droguri, fiind ridicate 1,05 kg de cocaină, 1,1 kg de 3CMC, 600 de grame de canabis, 9 comprimate de ecstasy, 2 timbre LSD, 3 farfurii cu urme de substanțe pulverulente, 3 carduri și 2 paie cu urme de substanță pulverulentă, 1.275 de euro, 601 $, 9.600 de lei și 10 telefoane mobile”, a mai transmis sursa citată.
Șapte persoane au fost duse la audieri, șase fiind reținute pentru 24 de ore.