Reguli noi în supermarketuri și hipermarketuri, pentru familiile cu copii

Reguli noi în supermarketuri și hipermarketuri, pentru familiile cu copii
Reguli noi în supermarketuri și hipermarketuri, pentru familiile cu copii
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care obligă supermarketurile și hipermarketurile să monteze case de marcat speciale pentru familiile cu copii mici.
Proiectul de lege adoptat miercuri a fost iniţiat de UDMR și vine în sprijinul familiilor în sensul în care în supermarketuri şi hipermarketuri trebuie să existe cel puţin o casă de marcat dedicată familiilor, unde nu vor putea fi comercializate dulciuri şi produse alimentare nesănătoase. Este vorba de chipsuri, bomboane şi băuturile răcoritoare.
Aceste case de marcat vor fi folosite doar de familii care sunt însoţite de copii.
"Scopul propunerii legislative este de a proteja copiii de expunerea la dulciuri şi la alimente nesănătoase plasate pe rafturile din apropierea caselor de marcat, evitând, astfel, situaţiile în care copiii vor să li se cumpere astfel de produse.
Orice părinte cu copii mici ştie cât de dificil este să le explici acestora că nu pot consuma cantităţi excesive de dulciuri. În 2019 am iniţiat această propunere legislativă, iar astăzi a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor", susține Benkő Erika, iniţiatorul proiectului de lege, potrivit unui comunicat transmis de UDMR.
"Adesea, părinţii se confruntă cu multe provocări în timpul activităţilor lor zilnice, inclusiv la cumpărături. Comercianţii folosesc toate mijloacele de marketing pentru a-şi promova produsele, iar deseori copiii sunt publicul ţintă. Scopul nostru este să creştem familii şi copii sănătoşi în această ţară", a declarat deputatul UDMR Csép Éva-Andrea.
Camera Deputaților este forul decizional, iar proiectul de lege va merge acum către promulgare, la președintele Klaus Iohannis.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:44 - Alessio, un tânăr român din Italia, a murit după ce a căzut într-un pârâu de Paștele Catolic. Ce i-a spus mama acestuia înainte de a ieși din casă: „Dragostea mea...”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News











