Rezultate Evaluarea Națională. Ministrul Educației anunță că a crescut numărul celor cu medii sub 5, dar s-a dublat numărul candidaților cu media 10

Rezultate Evaluarea Națională. Ministrul Educației anunță că a crescut numărul celor cu medii sub 5, dar s-a dublat numărul candidaților cu media 10
Elevii care au luat note sub 5 vor putea fi repartizați la liceu
Rezultate Evaluarea Națională – Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat joi despre rezultatele la Evaluarea Naţională că din păcate a crescut procentul candidaţilor care au medii sub 5, de la 17,7% anul trecut, la 23,8% şi s-a dublat numărul candidaţilor cu media 10, faţă de anul trecut. Ea a arătat că rezultatele finale, după contestaţii, vor fi publicate pe 4 iulie iar pe 19 iulie se vor publica listele cu elevii repartizaţi la licee.
Ministrul a spus, despre rezultatele publicate la Evaluarea naţională, că cel mai mare procent de participare s-a realizat la Bucureşti, 99,9%, cel mai mic procent fiind înregistrat în Olt, 88,4%.
”Din punct de vedere al rezultatelor, noi le-am prezentat într-un dosar de presă, ceea ce putem constata este odată faptul că s-a dublat numărul candidaţilor cu media 10, faţă de anul trecut, sunt 429 anul acesta, faţă de 221 în anul 2022, iar în 2021 au fost 132 de candidaţi cu media zece. În acelaşi timp, din păcate a crescut procentul candidaţilor care au medii sub 5, de la 17,7% anul trecut, la 23,8%”, a spus Ligia Deca.
Elevii care au luat note sub 5 vor putea fi repartizați la liceu
Ea a precizat că este de reţinut faptul că ”acest lucru nu înseamnă că aceşti copii nu vor fi repartizaţi în învăţământul liceal sau nu pot opta pentru şcoli profesionale, învăţământul fiind obligatoriu până în clasa a XII-a sau până la finalul şcolii profesionale”.
Despre ceea ce urmează după examenul de Evaluare Națională, Deca a arătat că rezultatele finale după contestaţii vor fi afişate pe 4 iulie şi apoi etapa de repartizare la unităţile de învăţământ, la licee, această etapă urmând să se desfăşoare în următoarele duuă săptămâni, cu diferite etape care vizează mai întâi înscrierea pe locurile speciale pentru copiii cu CES, pentru copiii romi, apoi completarea opţiunilor în prezenţa dirigintelui pentru a ajuta familiile să ia cele mai bune decizii şi afişarea raprtizării pe fiecare unitate de învăţământ.
”Momentul în care vom avea rezultatul publicat este 19 iulie, acela este momentul în care elevii vor şti unde au fost repartizaţi”, a completat ministrul Educaţiei.
Citește și:
- 08:57 - Donald Trump atacă dur Europa: „A devenit woke. Este slabă și de nerecunoscut”. Țările pe care le-a lăudat
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 14:01 - Scenariu exploziv pe piețele mondiale: un atac al SUA asupra Iranului ar putea declanșa o criză economică globală prin scumpirea petrolului
- 13:25 - Danemarca intră în „modul de alertă”: investiție masivă pentru a fi pregătită de război, pene de curent și crize majore
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News











