Risc major pentru Budapesta: UE ar putea cere înapoi miliarde de euro după o decizie controversată

Risc major pentru Budapesta: UE ar putea cere înapoi miliarde de euro după o decizie controversată
UE ar putea cere înapoi miliarde de euro
Ungaria se confruntă cu posibilitatea de a pierde 10 miliarde de euro primite de la Uniunea Europeană, după ce un consilier juridic al Curţii de Justiţie a UE a recomandat anularea deciziei prin care fondurile au fost deblocate în 2023.
Cazul este analizat în prezent de CJUE, în urma unei plângeri formulate de Parlamentul European. Eurodeputaţii susţin că Executivul comunitar a încălcat procedurile interne atunci când a permis accesul Ungariei la fonduri blocate anterior din cauza problemelor privind respectarea statului de drept.
Potrivit acuzaţiilor, decizia ar fi fost influenţată de contextul politic, fiind luată chiar înaintea unui summit european important, în care sprijinul premierului Viktor Orbán era esenţial pentru aprobarea ajutorului acordat Ucrainei.
Avocatul general Tamara Ćapeta a transmis instanţei că hotărârea Comisiei ar trebui anulată. Deşi punctul său de vedere nu este obligatoriu, el are un rol important în conturarea verdictului final, aşteptat în următoarele luni.
Specialiştii juridici implicaţi în procedură subliniază că avocaţii generali nu au rol decizional, însă opiniile lor sunt frecvent luate în considerare de judecători în cazurile sensibile.
Situaţia apare într-un moment dificil pentru guvernul de la Budapesta, pe fondul scăderii susţinerii electorale a lui Viktor Orbán înaintea alegerilor programate în primăvară. În acest context, liderii europeni au evitat în ultima perioadă confruntările directe cu Ungaria, pentru a nu influenţa campania electorală.
Un diplomat european a declarat, sub protecţia anonimatului, că acest aviz juridic „complică serios situaţia politică” a Budapestei într-un moment extrem de sensibil.
Citește și:
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News












