TENSIUNI INTERNAȚIONALE DUPĂ ANUNȚUL FRANȚEI PRIVIND RECUNOAȘTEREA STATULUI PALESTINA

TENSIUNI INTERNAȚIONALE DUPĂ ANUNȚUL FRANȚEI PRIVIND RECUNOAȘTEREA STATULUI PALESTINA
Statele Unite au respins categoric planul anunțat joi de președintele francez Emmanuel Macron privind recunoașterea statului Palestina
Statele Unite au respins categoric planul anunțat joi de președintele francez Emmanuel Macron privind recunoașterea statului Palestina, calificând această inițiativă drept „imprudentă” și periculoasă pentru procesul de pace. „Această decizie servește doar propagandei Hamas și este o lipsă de respect față de victimele atacului din 7 octombrie”, a declarat secretarul de stat american Marco Rubio, citat de AFP.
Franța a anunțat că va face recunoașterea oficială a statului Palestina în septembrie, în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York. Decizia a fost salutată de Arabia Saudită, care a catalogat-o drept „istorică”, dar și de mișcarea islamistă Hamas, care a îndemnat alte state să urmeze exemplul Parisului. Premierul spaniol Pedro Sanchez a susținut, la rândul său, inițiativa, afirmând că este un pas esențial pentru protejarea soluției celor două state.
Pe de altă parte, Israelul a reacționat vehement. Premierul Benjamin Netanyahu a acuzat Franța că „recompensează teroarea” și că recunoașterea unui stat palestinian reprezintă o amenințare existențială pentru Israel. Ministrul de externe israelian, Gideon Saar, a avertizat că un astfel de stat ar deveni „un stat al Hamas”.
În prezent, 142 de state recunosc oficial Palestina ca stat independent, dar opoziția fermă a SUA și a Israelului menține sub semnul întrebării perspectivele unei soluții diplomatice durabile în conflictul israeliano-palestinian.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
- 22:10 - Călin Georgescu, mesaj puternic de Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor: „După jertfă urmează biruința. După Cruce urmează Învierea”
- 18:48 - A fost găsit trupul Simonei, a doua româncă prinsă sub dărâmăturile unui bloc din Germania
- 15:10 - Tragedie în Germania: MAE confirmă decesul uneia dintre româncele date dispărute în urma prăbușirii blocului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News














