Un avion prăbușit într-o zonă de case, în Florida

Un avion prăbușit într-o zonă de case, în Florida
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, joi, peste un parc de locuinţe mobile în Clearwater, Florida, în sud-estul SUA
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, joi, peste un parc de locuinţe mobile în Clearwater, Florida, în sud-estul SUA, provocând moartea mai multor persoane, au anunţat autorităţile locale.
„Pot confirma că sunt mai mulţi morţi, atât în aparat, cât şi în interiorul unor locuinţe mobile", a declarat şeful de pompieri din sector, Scott Ehlers, în cadrul unei conferinţe de presă.
Accidentul s-a produs la orele locale 19:00 (00:00 GMT vineri), la scurt timp după ce un aeroport vecin a primit un mesaj de alertă privind un avion în dificultate, a precizat Ehlers.
Pompierii s-au deplasat rapid spre vastul parc de locuinţe mobile din Bayside Waters şi au putut stinge incendiile cauzate de căderea aparatului de zbor.
Cel puţin trei locuinţe au fost cuprinse de flăcări şi o a patra a încasat impactul direct al avionului, potrivit şefului de pompieri. Locuitorii altor case şi-au putut părăsi în siguranţă locuinţele.
Avionul de mici dimensiuni era un aparat monomotor de tip Beechcraft Bonanza V35, au raportat media locale, citând FAA, agenţia federală însărcinată cu reglementarea aeriană în SUA. Pilotul ar fi semnalat o pană la motor înainte de accident.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:44 - Alessio, un tânăr român din Italia, a murit după ce a căzut într-un pârâu de Paștele Catolic. Ce i-a spus mama acestuia înainte de a ieși din casă: „Dragostea mea...”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News











