Vremea 7 ianuarie - Temperaturile scad în toată țara

Vremea 7 ianuarie - Temperaturile scad în toată țara
Începând de luni, 8 ianuarie, o masă de aer polar din nord-estul Europei va intra în țara noastră
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 7 ianuarie 2024. Specialiștii anunță că vremea continuă să aducă temperaturi ridicate pentru această perioadă din an.
Duminică, pe 7 ianuarie 2024, temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 14 grade Celsius, cu cele mai coborâte valori de temperatură în partea de nord a teritoriului și cele mai ridicate în partea de sud a teritoriului.
Din punct de vedere al precipitațiilor, ploile vor fi în extindere, se vor semnala pe suprafețe extinse pe parcursul zilei și noaptea precipitațiile vor fi în transformate, adică ploile se vor transforma în ninsori în jumătatea de nord a Moldovei și în zona de munte, iar în Transilvanie și Maramureș vor fi precipitații mixte.
Duminică, pe 7 ianuarie 2024, în București, vremea va fi în general închisă și vor fi șanse ridicate de ploi slabe. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 12 grade Celsius. Vântul va sufla slab și moderat.
Începând de luni, 8 ianuarie, o masă de aer polar din nord-estul Europei va intra în țara noastră, aducând minime care vor ajunge izolat chiar la -20°C.
Temperaturile scad în toată țara începând de luni, când va ninge în mare parte a țării. Sudul și sud-estul va avea parte de ploi și de precipitații mixte. Izolat, vor fi ploi înghețate.
Începând de marți, temperaturile maxime abia vor mai depăși 0°C, local, în sudul țării, în timp ce în restul regiunilor vor rămâne sub pragul de îngheț, iar în nord se vor apropia de -10°C. Câteva ninsori sunt așteptate, marți, în sudul țării.
Temperaturile minime vor fi în toată țara negative, în timp ce în nord se vor apropia de -15°C, iar în zonele foarte înalte de munte ar putea ajunge la circa -20°C, în special în noaptea de luni spre marți.
Săptămâna va rămâne rece, cu temperaturi normale pentru această perioadă. Maximele vor urca peste pragul de îngheț, însă minimele rămân negative în toată țara.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
- 08:49 - INTERVIU-EVENIMENT în platoul Televiziunii Poporului: Călin Georgescu și Ion Cristoiu, față în față, joi, 16 aprilie, la ora 20:00
- 08:32 - Dan Dungaciu aruncă bomba: Se pregătește o nouă moțiune de cenzură împotriva guvernului. „Această coaliție este incapabilă să scoată România dintr-o criză”
- 08:27 - Crin Antonescu, despre decizia CNA: ”Ceea ce s-a întâmplat este cusut cu ață albă”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News












