Cine este Peter Magyar, liderul Tisza care a pus capăt dominației lui Viktor Orban după 16 ani

Peter Magyar și Viktor Orban
Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza, este politicianul care a pus capăt celor 16 ani de dominație ai Fidesz în politica ungară.
Magyar are 45 de ani și este avocat de profesie și europarlamentar. A intrat în alegerile parlamentare de duminică drept primul rival credibil al lui Orbán din ultimul deceniu.
Peter Magyar a făcut parte din Fidesz încă din 2002 și, timp de peste două decenii, a ocupat funcții în instituții de stat, inclusiv posturi diplomatice la Bruxelles și poziții de conducere în agenții publice.
Mult timp a fost perceput drept un om al puterii de la Budapesta, iar până în 2023 a fost căsătorit cu Judit Varga, una dintre figurile importante ale Fidesz și fost ministru al Justiției.
Ruptura sa de Fidesz s-a produs în 2024, după scandalul grațierii care a zguduit scena politică ungară și a dus la demisia președintei Katalin Novák și a lui Judit Varga.
Scandalul a izbucnit după dezvăluirile potrivit cărora un bărbat condamnat pentru mușamalizarea unor abuzuri sexuale într-un centru pentru copii fusese grațiat. În acel moment, Péter Magyar a ieșit public și a început să denunțe corupția, modul de funcționare al puterii și mecanismele interne ale regimului Orbán, transformându-se rapid într-un lider central al opoziției.
Ascensiunea sa a fost fulgerătoare. În 2024, a lansat Tisza, o formațiune politică nouă care a obținut aproximativ 30% din voturi la alegerile pentru Parlamentul European din Ungaria.
De atunci, partidul a atras un electorat foarte divers: conservatori dezamăgiți de Fidesz, tineri proeuropeni, dar și alegători preocupați mai ales de inflație, corupție, nivelul de trai și starea sistemului sanitar.
Campania lui Péter Magyar s-a construit în jurul nemulțumirii publice față de corupție, în special în legătură cu presupusa utilizare abuzivă a miliarde de euro din fondurile Uniunii Europene, dar și pe fondul încetinirii economiei ungare.
Citește și:
- 08:23 - Dan Dungaciu, despre retragerea SUA din Europa: „Este un dezechilibru major. N-am mai fost în situația asta”
- 07:57 - SUA a lansat noi atacuri în Iran. Explozii de amploare lângă Strâmtoarea Ormuz
- 13:13 - Traian Băsescu redobândește cetățenia Republicii Moldova
- 08:02 - Rubio, de la New Delhi: „Iran nu va avea niciodată armă nucleară. Trump face ce spune”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News













