Război Rusia - Ucraina: Zelenski anunță reforma armatei, cu salarii mai mari pentru soldați și demobilizări etapizate

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski a anunțat începutul unei reforme în forțele armate ale Ucraina, care vizează atât creșterea veniturilor militarilor, cât și modificarea modului în care aceștia pot fi lăsați la vatră. Schimbările vin într-un moment în care sistemul actual este tot mai criticat și presiunea asupra armatei rămâne ridicată.
Una dintre direcțiile principale ale reformei este consolidarea sistemului de contracte.
Autoritățile vor să ofere condiții mai bine definite, inclusiv în ceea ce privește durata serviciului militar. Scopul este ca militarii să știe exact la ce se angajează și în ce condiții își pot încheia serviciul.
O altă măsură importantă este introducerea demobilizării pe etape, în special pentru cei care au fost înrolați mai devreme, după declanșarea războiului. Până acum, legislația nu permitea ieșirea din armată decât după ridicarea legii marțiale, aflată în vigoare din 2022.
Noile măsuri ar urma să schimbe acest lucru, însă detaliile nu au fost încă prezentate. Reforma include și majorări de salarii. Pentru personalul necombatant, salariul minim ar urma să crească de la aproximativ 20.000 la 30.000 de hrivne. În cazul militarilor de pe front, sumele vor fi „de câteva ori mai mari”, potrivit președintelui.
Demobilizare treptată pentru cei înrolați de la începutul războiului
Autoritățile spun că detaliile reformei vor fi finalizate în cursul acestei luni, iar primele rezultate ar putea apărea deja din iunie. În prezent, o mare parte dintre soldați provin din mobilizări obligatorii. Sistemul este criticat pentru inechitate, dar și pentru probleme legate de corupție și eficiență.
Autoritățile încearcă să atragă mai mulți voluntari, inclusiv prin stimulente financiare pentru tinerii între 18 și 24 de ani și prin deschiderea unor centre de recrutare în afara țării. Până acum, aceste măsuri nu au avut rezultatele așteptate.
Citește și:
- 10:11 - Proteste violente în Franța: peste 150.000 de oameni vor salarii mai mari și cer demisia Guvernului
- 21:39 - Sorin Grindeanu, în direct la Realitatea PLUS. „Guvernul o să cadă marți!” LIVE TEXT
- 16:44 - Anca Alexandrescu, dezvăluiri bombă despre jocurile de culise din tabăra pro-Bolojan. Manevre disperate pentru a rămâne la putere
- 15:06 - Ucraina propune un armistițiu pe termen lung, după ce Trump și Putin au vorbit despre un „armistițiu de Ziua Victoriei”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News















