În ziua 636 a conflictului din Ucraina, Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a făcut un anunț important în timpul unei vizite neanunțate la Kiev. Statele Unite au decis să acorde Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 100 de milioane de dolari. Acest sprijin militar suplimentar include capacități noi de apărare antiaeriană și arme antitanc.
UPDATE – 12:16 – Rusia spune că nu este posibilă coexistenţa cu actualul “regim” din Ucraina
Rusia nu poate coexista cu actualul “regim” ucrainean şi Moscova se va opune NATO atât timp cât va avea nevoie pentru a-şi atinge obiectivele, a declarat marţi un diplomat cu rang înalt din cadrul Ministerului rus de Externe, relatează Reuters.
“Actualul regim este absolut toxic, nu vedem nicio opţiune de coexistenţă cu el în acest moment”, a declarat ambasadorul Rodion Miroşnik.
Oficialul cu rang înalt din cadrul MAE rus a acuzat că Ucraina a comis crime împotriva civililor, iar NATO că a furnizat arme interzise Kievului, dar a preconizat că Occidentul îşi va pierde în cele din urmă interesul pentru Ucraina.
UPDATE 11:45 – Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află marţi la Kiev, pentru a discuta cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, următorii paşi în ceea ce priveşte aderarea Republicii Moldova şi a Ucrainei la Uniunea Europeană, a informat preşedinţia de la Chişinău într-un comunicat de presă.
Alte teme abordate de cei trei înalţi oficiali sunt sporirea securităţii regionale şi sprijinul continuu al UE pentru reforme şi dezvoltare în Republica Moldova şi Ucraina.
UPDATE 11:15 – Zelenski a mulțumit presei de pe plan mondial pentru contribuția la asigurarea sprijinului pentru țara sa
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat rolul important al mass-media din lume în atragerea sprijinului internaţional pentru Ucraina, cu prilejul unei întâlniri la Kiev cu reprezentanţi ai canalului american Fox News şi cotidianului britanic The Sun, inclusiv directorul Fox Corporation, Lachan Murdoch, relatează marţi dpa şi PA Media.
Zelenski i-a primit în biroul său din Kiev pe corespondentul Fox News Benjamin Hall şi pe jurnalistul Jerome Starkey de la The Sun şi le-a mulţumit pentru modul “cuprinzător” în care au relatat despre război, inclusiv punând în lumină “atrocităţile ruse” în pofida riscurilor personale, potrivit unui comunicat postat pe site-ul oficial al preşedinţiei.
UPDATE 11:08 – Doi morţi şi şase răniţi în estul Ucrainei, în urma unor bombardamente ruseşti. Rachetele au lovit un spital şi o mină de cărbune
Două persoane au fost ucise şi şase au fost rănite în atacuri cu rachete şi bombardamente ruseşti efectuate în cursul nopţii în regiunile Doneţk şi Harkov din estul Ucrainei, au declarat marţi oficiali ucraineni, relatează Reuters.
Rachetele au lovit un spital din oraşul Selîdove din Doneţk şi o mină de cărbune, a declarat ministrul de interne Ihor Klîmenko pe Telegram.
“Două clădiri ale spitalului au fost avariate, şase civili au fost răniţi. Este posibil să existe victime sub dărâmături, operaţiunile de căutare continuă”, a declarat Klîmenko.
Un muncitor a fost ucis în atacul asupra minei de cărbune, a anunţat el.
“Patru clădiri, 19 vehicule şi o linie electrică au fost avariate. 39 de mineri au fost prinşi în subteran. Până în prezent, toţi minerii au fost aduşi la suprafaţă”, a precizat ministrul.
În Harkov, o persoană a fost ucisă în bombardamentele ruseşti, a anunţat, la rândul său, guvernatorul regiunii, Oleh Sînehubov.
Oficialii de la Kiev susţin că trupele ucrainene au obţinut un oarecare succes după ce au traversat pe malul de est al râului Nipru, în sudul regiunii Herson. Însă, Rusia îşi concentrează atacurile brutale în estul ţării.
„Forţele de ocupaţie ruse au adus rezervele necesare şi au pornit la atac”, a declarat Volodymyr Fityo, un purtător de cuvânt al forţelor terestre ucrainene.
Trupele Moscovei au înfrânt peste 30 de asalturi ucrainene în şi în jurul oraşului Bahmut. Situaţia pe frontul de est arată complexitatea unui război de uzură, în care nici unul dintre combatanţi nu vrea să renunţe.
Lloyd Austin a subliniat angajamentul Statelor Unite față de Ucraina în timpul întâlnirii cu președintele Volodimir Zelenski. El i-a transmis președintelui Zelenski că Statele Unite vor rămâne alături de Ucraina pe termen lung.
Președintele Zelenski a apreciat vizita lui Austin și a menționat că aceasta reprezintă un semnal foarte important pentru Ucraina. El a exprimat încrederea în sprijinul continuu din partea Statelor Unite.
Această inițiativă face parte dintr-un efort mai larg de asistență acordată Ucrainei de către SUA în contextul conflictului cu Rusia. Până în acest moment, SUA au furnizat Ucrainei asistență de securitate în valoare de peste 44 de miliarde de dolari, de la izbucnirea conflictului în februarie 2022.
În plus, este planificată o conferință comună Ucraina-SUA privind industria militară la Washington, programată pentru 6 și 7 decembrie, cu scopul de a susține producția internă de arme a Ucrainei în contextul apropiat al celor doi ani de conflict.