Vacanţa de vară 2022 ar putea fi cea mai scumpă din ultimul deceniu, indiferent de destinaţie, arata analiza unei platforme de investiţii cu active multiple, eToro. Și asta din cauza creşterii preţurilor la alimente şi energie. În plus, vacanţa s-ar putea să nu fie nici foarte confortabilă întrucât ţările europene vor să impună reguli legate de aerul condiţionat în contextul deciziilor luate pentru a rupe dependenţa energetică de Rusia.

 

Potrivit datelor Google, intenția românilor de a călători în 2022 este în creștere față de acum trei ani. Luna trecută, de exemplu, volumul căutărilor pentru vacanțe a fost cu 35% mai mare decât în aceeași lună din 2019. Vor fi însă cele mai scumpe vacanțe din ultimii 10 ani, spun analiștii.

Indiferent de oră, aeroportul Henri Coandă, cel mai mare din țară, este mereu plin: străini care ne vizitează și români care merg în vacanță.

 

Cele mai scumpe țări pentru vacanțe sunt în continuare: Elveția, Franța, Italia, Grecia, Spania. România este pe locul 34, mai scumpă ca Turcia care e pe locul 41.

Potrivit datelor Google, intenția românilor pentru vacanțe este mult mai mare chiar și față de 2019. În topul destinațiilor de vacanță, conform căutărilor pentru cazare sunt: Grecia, Turcia, Bulgaria și Egipt. Iar cele mai căutate zboruri sunt spre țări ca Italia, Spania și Marea Britanie.

 

Este o cerere mare acum și pentru croaziere, cu o treime comparativ cu ultimii doi ani.

Conform organizației mondiale a turismului, Europa este prima care își revine, înaintea Asiei care încă suferă din cauza restricțiilor impuse de pandemie.

Sursa: Realitatea Travel

Articolul precedentPapa Francisc ar putea demisiona din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă
Articolul următorMichel Platini își va afla sentința pe 8 iulie. Ce pedepasă riscă fostul președinte al UEFA