Inflația rămâne uriașă în România, de patru ori mai mare decât media UE. Avertismentul sumbru al specialiștilor

Inflația rămâne uriașă în România, de patru ori mai mare decât media UE. Avertismentul sumbru al specialiștilor
Datele publicate de INS arată că România continuă să se confrunte cu un nivel ridicat al inflației.
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că România continuă să se confrunte cu un nivel ridicat al inflației. În luna ianuarie 2026, rata anuală a inflației a ajuns la 9,6%, de aproape patru ori mai mare decât media Uniunii Europene.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când inflația era de 4,9%, creșterea prețurilor s-a accelerat semnificativ. Potrivit INS, energia electrică rămâne „vedeta scumpirilor”, cu un avans al prețurilor de 59% față de ianuarie 2025.
Inflația României a ajuns la 9,6%, de patru ori mai mare decât media Uniunii Europene
Scumpiri importante se resimt și în cazul alimentelor de bază, dar și la medicamente, unde prețurile au continuat să crească în prima lună a anului.
Economiștii avertizează că inflația continuă să crească, iar temperarea acesteia ar putea avea loc abia în a doua jumătate a anului, în funcție de evoluția costurilor energetice și a politicilor fiscale.
Citește și:
- 11:21 - Meta pregătește primul val de concedieri din acest an
- 08:20 - Țara europeană care își activează planul pentru criza energetică
- 08:03 - Cursa pentru gaze: țările din Africa fac investiții masive pentru a alimenta Europa
- 07:19 - Cât petrol a pierdut lumea în cele 50 de zile de război din Golful Persic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Italia și pe Google News















